Legea lobby-ului, retrimisă de plen Comisiei juridice, până la 1 februarie

Legea lobby-ului, retrimisă de plen Comisiei juridice, până la 1 februarie
Deputații au decis, marți, să retrimită spre analiză până la 1 februarie la Comisia juridică proiectul de lege care stabilește condițiile desfășurării activității de lobby.
Publicat: 10/12/2013, 22:09

Deputații au decis, marți, să retrimită spre analiză până la 1 februarie la Comisia juridică proiectul de lege care stabilește condițiile desfășurării activității de lobby.

Plenul Camerei Deputaților a luat această decizie cu 119 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, la propunerea liderului deputaților PDL, Mircea Toader, care a arătat că, deși este o lege necesară, „sunt unele inadvertențe” care trebuie îndreptate.

„Decât să facem un lucru prost, mai bine să o întoarcem la comisie”, a spus Toader.

Președintele Comisie juridice, Bogdan Ciucă, a susținut că „legea este foarte bună, poate fi îmbunătățită și au fost solicitări să se aducă amendamente”.

Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a menționat că proiectul este depus din anul 2010 și a propus ca deputații din comisia de specialitate să facă raportul suplimentar astfel încât proiectul de lege să intre în dezbaterea plenului Camerei pe 1 februarie 2014, în sesiunea parlamentară de primăvară.

Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat, luni seară, proiectul de lege care stabilește condițiile desfășurării activității de lobby.

Președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat la finalul ședinței comisiei că au fost adoptate o serie de amendamente care vin să modifice inițiativa deputatului PSD Constantin Niță.

„Trebuie să reglementăm foate clar această activitate de lobby, tocmai pentru a delimita într-un mod foarte clar activitatea de lobby, deci de reprezentare profesionistă, de o încercare cumva mascată de a realiza trafic de influență (…) Se fac precizări clare și suplimentare că orice asemenea încercare din partea unui profesionist în lobby este sancționată și îi este interzis oricărui profesionist în lobby să promită sau să dea ceva unui funcționar public pentru a obține beneficii în dreptul lui sau al clientului său”, a declarat Ciucă.

El a afirmat că toate contractele de lobby vor fi publicate într-un registru ținut de Consiliul Național al Profesioniștilor în Lobby, astfel încât oricine va putea afla dacă o persoană este lobby-ist și are contract pentru reprezentarea unui terț.

Președintele Comisiei juridice a precizat că în acest moment este menționată activitatea de lobby în registrul ocupațiilor, însă nu este reglementată.

Ciucă a menționat că nu pot face lobby persoanele cu cazier, cele fără studii superioare, cu deficiențe mentale, dar și persoanele care au o activitate la instituția din care fac parte.

El menționat că un parlamentar sau un demnitar în activitatea sa nu poate face lobby decât dacă este vorba despre o activitate care nu are legătură cu domeniul său de activitate.

Președintele Comisiei juridice a menționat că activitatea de lobby ar fi de fapt o activitate de reprezentare a unei persoane sau un grup de persoane fizice sau juridice.

Ciucă a mai precizat că activitatea de lobby nu va îngrădi cadrul legal actual al societăților de avocatură.

„Pe lângă toate formele de reprezentare existente, mai dăm posibilitatea, pe lângă aceea ca tu, cetățean simplu, să te reprezinți la instituțiile abilitate, atunci când simți nevoia să poți apela la un profesionist care se specializează strict pe lobby. (…) Pe piață ar putea să apară o alternativă, cine vrea apelează, cine nu, nu”, a explicat deputatul PC.

Camera Deputaților este forul decizional în privința acestui proiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ungurii aruncă în aer toată Europa. Alianța la care nu acceptă să renunțe
Adrian Minune, momente de cumpănă în căsnicie. Ce spune despre divorț
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×